caut job?

vorbeam azi cu o mama la telefon. plangea de mila fiului ei, ca trebuie sa plateasca in fiecare luna, bietul de el, rata la masina (ford focus luat in leasing, 1900 ron lunar), ca mai are rate mai mici pentru te miri ce credit de nevoi personale (din care nu a cumparat practic nimic astfel incat sa poata arata azi cu degetul "uite, pentru paharul ala platesc eu luna de luna 200 eur"), ca nu gaseste sa se angajeze, dragul de el, ca el vrea, dar e criza si cine naiba mai angajeaza pe vremurile astea? ca sa fie ei ai nicazu' cu legile lor si cu impozitele lor cu tot, ca noi nu putem sa-l ajutam si cat sa-i dam din pensia noastra?
credeti-ma ca nu e un exercitiu de imaginatie, nu e mama lui Goe reloaded, la capatul celalalt al firului se sufoca femeia de plans si suspine...
-pai, zic eu, lasa ca nu e chiar asa de grav, pana la urma poate sa cedeze leasingul, nu?
-nuuu, nu poate, ca a fost azi la compania de leasing si le-a zis ca le da masina inapoi si vrea in schimb avansul de 200 de milioane, dar aia n-au vrut...
-pai normal ca nu, ce avans sa-i dea, cand pot astepta linistiti sa nu plateasca ratele si sa-i ia masina moca? dar poate sa cedeze leasingul, sa-l preia altcineva, care sa plateasca in continuare ratele si sa-i dea avansul lui. asta se poate sigur.
- eu stiu dca o vrea asa?
hmmm...
din istoria compatimitului cu pricina aflu ca a terminat cu chiu cu vai scola profesionala ("ce sa-i faci? daca nu i-a placut scoala, n-am avut ce sa-i facem..."), ca n-a lucrat vreodata mai mult de 6 luni consecutiv. ca n-a fost decat sofer. ca nu stie, practic sa faca altceva util pentru un angajator in afara de condus. ca are 27 de ani. !!! . end of CV.
locuieste cu parintii, deci masa, casa, spalat, calcat, curat, cumparaturi, utilitati nu intra in aria lui de interes.
si-l bocea mama si suduia pe care cum apuca, doar doar i-o veni vreo idee sa-l ajute pe odor.
mi-am stapanit cu greu revolta si am cautat sa inchei repede si politicos discutia.
si-am ramas pe ganduri.
cine, Dumnezeule mare, vrea si nu poate??
care om in lumea asta nu are alta pretentie decat sa gaseasca un job si nu gaseste?
una e sa cauti un post de top management sau mai stiu eu ce, ceva anume, de la o limita minima in sus (ca remuneratie) si alta e sa mori de jale si neputinta fara sa vrei sa faci de fapt nimic.

nu ma revolta conditia tanarului in cauza, ci parintii. pai cum sa li se trezeasca printul din padurea adormita si sa puna mana sa invete sa se faca util in vreun fel, sa invete sa repare masini, sa spele pahare, sa mute cutii, sa macine grau, sa spuna poezii, sa serveasca la masa, sa impleteasca cosuri, sa deguste vinuri, sa curete peste, sa lipeasca etichete, sa......................., daca ei il cocolosesc si-i duc dimineta cacao cu lapte fierbinte si-o mangaiere si niste banuti din putinul lor, in loc sa-l lase sa se descurce??
sunt atat de multe lucruri pe care le-ar putea face un om cu doua maini, doua picioare, doi ochi, urechi (tot doua), cu tot ce am si eu (si functionale toate) incat nu inteleg, iertati-ma, dar nu pot sa inteleg cum poate mama lui sa planga.

eu inteleg (prin empatie, ca practic e apa de ploaie ce spun) ca un parinte ar face orice pentru copilul lui si si-ar da si sufletul pentru el, dar sa-l vrei prost...sa mor daca pricep!

o fi criza... n-o fi...mi-e greu sa-mi dau cu parerea, s-au inchis intr-adevar multe firme care mai mult faceau fuguratie si deduceau TVA, dar nu cred ca nu mai mananca, nu se mai imbraca si nu mai traiesc oamenii! nu e mai putina lume pe strada, nu sunt mai putine masini, nu suntem mai putin imbracati, nu bem mai putina apa. poate suntem mai cumpatati cand vine vorba de cumparaturi, dar era si cazul. poate unii sunt mai putin dispusi sa plateasca brandul, dar in aceeasi masura platesc mai abitir altii, deci se echilibreaza cumva situatia.
prin urmare eu nu cred ca, in masura in care chiar esti dispus sa muncesti pentru banii tai, nu o poti face. depinde ce si cat stii sa faci si cat de mare e disponibilitatea ta in a invata si a te adapta cerintelor.
cred cu tarie ca atunci cand ai ceva de oferit si ceea ce oferi este de calitate, esti si platit. nu intotdeun la inaltimea efortului depus, nu intotdeauna la inaltimea sacrificiilor pe care le-ai facut ca sa inveti, nu intotdeuna la inaltimea greutatii (hmmm...inaltimea greutatii....chiar ca sunt interesanta:) ) cu care induri colegi/ sefi/ clienti/ etc. nevolnici, dar intotdeauna e ceva mai mult decat nimic.

propun tuturor celor care sunt in cautarea unui job o compunere libera cu tema "iata ce pot face cu doua maini dibace" (sau picioare, sau papile sau orice altceva, functional si disponibil sa fie)
spor la treaba!